Leporello, servitorul lui Don Giovanni, mormăie înciudat: nu mai vrea să-şi servească stăpânul zi şi noapte, pe ploaie şi pe vânt, suportând înjosirile şi mai ales emoţiile pe care i le oferă stăpânul său cu prilejul fiecărei noi cuceriri (Introducere Notte e giorno faticar / Zi şi noapte să munceşti **). Don Giovanni intră grăbit, urmat de Donna Anna, fiica comandorului. Revolta împotriva necunoscutului care, după ce a sedus-o caută acum să fugă, se amestecă în sufletul ei cu admiraţia pentru farmecul lui irezistibil. Această scenă este întreruptă de apariţia comandorului, care zărindu-l pe străin, trage spada. Lovit de moarte, comandorul se prăbuşeşte. Don Giovanni se mistuie în întunericul nopţii. În faţa trupului neânsufleţit al bătrânului tată, Donna Anna jură să se răzbune. Logodnicul ei, Don Ottavio, îi oferă sprijin şi alinare ” …Las-să piară / Clipa aceast-amară / Şi tată şi soţ eu voi fi”.

Abia scăpat din această primejdioasă avetură, Don Giovanni e gata să se lase antrenat într-o alta, tentat de silueta atrăgătoare a unei femei pe care o zăreşte. Dezamăgit, îşi dă seama că a reîntâlnit-o pe Donna Elvira, fosta lui iubită care-l urmăreşte cu reproşurile şi dragostea ei (Aria Donnei Elvira, Ah, chi mi dice mai / Ah, unde este oare). Frumoasa Elvira ameninţă că dacă-şi va găsi iubitul iar el nu va reveni la ea, “L-aşteaptă o grea tortură / Şi nu va mai trăi”. Don Giovanni se face nevăzut, lăsându-l pe Leporello să rezolve situaţia. Şiretul valet, va şti într-adevăr să se descurce. El o consolează pe Donna Elvira, arătându-i catalogul impresionant, neîncheiat încă, al victimelor stăpânului său (Aria lui Leporello, Madamina, il catalogo è cuesto / Cuconiţă! Catalogul acesta). Între timp, Don Giovanni îşi alege o nouă victimă: mireasa lui Masetto - frumoasa Zerlina. Nuntaşii sunt poftiţi la petrecere. Masetto, care a înţeles intenţiile cavalerului, nutreşte gânduri de răzbunare (Aria lui Masetto, Ho capito, Signor, si / Înţeles-am, domnul meu). Leporello face tot posibilul să-l liniştească, în timp ce stăpânul său încearcă cu abilitate s-o convingă pe Zerlina de sinceritatea sentimentelor sale (Duettino Zerlina - Don Giovanni, Là ci darem la mano/ Mâna ţi-oi cere-nadată). Apariţia inoportună a Donnei Elvira îi strică însă planul. Nefericita femeie îi dezvăluie Zerlinei adevărul crud, pe care ea însăşi îl aflase de la Leporello, sfătuind-o pe tânăra fată să fugă “de crudul scelerat” (Aria Donnei Elvira, Ah fuggi il tradito / Să fugi de-acest mişel).

Donna Anna împreună cu Don Ottavio vin să-i ceară lui Don Giovanni sprijinul pentru descoperirea ucigaşului comandorului. Şovăind o clipă, cavalerul le promite cu seninătate tot concursul. Donna Anna a recunoscut însă glasul necunoscutului care i-a adus nefericirea. Elegiacul ei logodnic o asigură încă odată de dragostea şi credinţa lui (Aria lui Don Ottavio, Dalla sua pace la mia dipende / Liniştea dânsei mă linişteşte).

Don Giovanni e mai vesel ca oricând. Serbarea pe care o dă în cinstea Zerlinei e grandioasă, iar Don Giovanni, captivat de frumoasele fete, vrea să le distreze întreaga noapte, pe ritmuri de menuet, valsuri uşoare sau alemande, iar în zorii zilei faimoasa lui listă “Cu încă zece” o va spori (Aria lui Don Giovanni, Fin ch’han dal vino calda la testa / Până când vinul îmbată mintea). Cei doi logodnici, Masetto şi Zerlina, s-au împăcat, dar apariţia lui Don Giovanni stârneşte din nou gelozia lui Masetto. Apar trei oaspeţi mascaţi: Donna Elvira, Donna Anna şi Don Ottavio. Nepăsător surâzător şi ceremonios, Don Giovanni nu dă multă atenţie oaspeţilor, preocupat de izbânda sa care, de această dată va întârzia să vină. Sărind în ajutorul Zerlinei, dezvăluindu-şi identitatea, Donna Elvira, Donna Anna şi Don Ottavio îl acuză pe cavaler de crimele săvârşite. Descoperit, Don Giovanni, cu arma în mână, îşi face loc şi dispare.

Actul II.

Îmbrăcat cu hainele stăpânului său, Leporello încearcă să o cucerească pe Donna Elvira. Înşelată de cuvintele pătimaşe pe care i le şopteşte cel pe care îl crede iubitul ei, Donna Elvira dispare împreună cu Leporello. Nestingherit, Don Giovanni îşi poate adresa cuvintele de dragoste cameristei Donnei Elvira (Serenada, Deh, vieni alla finestra / Ah, vino la fereastră, a mea comoară). În locul celei aşteptate însă, îşi face apariţia Masetto cu o ceată de oameni înarmaţi după el. Luându-l drept Leporello, din cauza hainelor, Masetto ascultă sfaturile lui Don Giovanni (Arie, Metà di voi quà vadano / O parte o luaţi (pe-aici), trimiţându-şi oamenii care încotro, în căutarea presupusului stăpân. Dându-şi seama prea târziu de eroarea sa, Masetto încasează o bătaie straşnică de la Don Giovanni, care dispare în noapte. Mângâierile Zerlinei îl vor consola însă pe nefericitul Masetto (Arie, Vedrai, carino / Să vezi iubite). În acest timp, Leporello şi Donna Elvira îşi continuă conversaţia. Încercând să fugă, se vede însă înconjurat de duşmanii stăpânului său, Donna Anna, Don Ottavio şi Masetto, care hotărăsc fără şovăire moartea vinovatului. Dezvăluindu-şi însă identitatea, Leporello reuşeşte să scape (Aria lui Leporello, Ah pietá, Signori miei / Ah, iertare domnii mei). În noua situaţie, creată de Don Giovanni, Don Ottavio îşi consolează logodnica (Aria lui Don Ottavio, Il mio tesoro intanto / Mergeţi la a mea comoară). Copleşită de durere în faţa acestei noi mârşăvii puse la cale de Don Giovanni, Donna Elvira se simte totuşi cuprinsă de milă şi compasiune, presimţind că pedeapsa nu va mai întârzia (Rectitativ şi aria Donnei Elvira, In quali eccessi, o Numi!… Mi tradì quell’alma ingrata / O Doamne sfânt, ce desfrânare… De-un ingrat sunt înşelată)

În cimitirul unde s-a ascuns aventurierul şi valetul său, Don Giovanni povesteşte despre o tânără care l-a luat drept Leporello. Indignat, acesta spune că ar fi putut fi chiar soţia lui; dar stăpânul nu încetează să-şi bată joc de tânara necunoscută. O voce de tunet îi anunţă lui Don Giovanni apropiatul sfârşit: “Di rider finirai pria dell’aurora / Când zorii vor apare nu vei mai râde”. Zăreşte „statuia comandorului” şi-i cere lui Leporello să-l invite la serbarea pe care o dă în acea seară (Duet Don Giovanni, Comnadorul şi Leporello, O statua gentilissima / Statuie prea amabilă). Spre groaza lui Leporello, statuia pare a accepta. Mai mult, la invitaţia adresată cu aroganţă de către Don Giovanni “Vorbeşte, de se poate / Deci vii la masă”, primeşte răspunsul afirmativ. Fără a lua în seamă cumplitul avertisment, cavalerul pleacă nepăsător.

Donna Anna încearcă să explice sentimentele ce o leagă, în ciuda dorinţei ei, de Don Giovanni. Jucând dubla comedie a răzbunării filiale şi a fidelităţii faţă de logodnicul ei, ea urmăreşte de fapt când să se răzbune pe seducătorul care a abandonat-o, şi care, în mod inexplicabil, o atrage în ciuda ataşamentului faţă de credinciosul şi devotatul ei logodnic, Don Ottavio (Donna Anna - recitativ şi arie, Crudele! Ah no, mio bene / Eu crudă? Ah, nu iubite!).

Don Giovanni ia masa; e vesel şi fredonează câteva dintre melodiile la modă, între care şi o celebră arie din opera Nunta lui Figaro. Donna Elvira face o ultimă încercare de a redobândi dragostea cavalerului. Speranţele sale se lovesc însă de un dispreţ jignitor. Retrăgându-se, Donna Elvira rămâne însă împietrită în prag. La fel şi Leporello: ameninţătoare, statuia - simbol al spiritualităţii şi al conştiinţei superioare -, îşi face apariţia. A venit să îndeplinească justiţia supremă şi îi cere să se căiască. El se împotriveşte... Atingând statuia, aceasta îi transmite fiorul morţii. Ultima clipă de viaţă a lui Don Giovanni... a sosit...

Viaţa îşi reia cursul ei firesc. Amintirea cavalerului va dăinui însă pentru toate cele care i-au cunoscut, chiar şi pentru o clipă doar, dăruirea; şi în sufletul îndurerat al Donnei Elvira şi chiar în cel al Donnei Anna, care îi cere logodnicului ei răgazul unui an de gândire până la căsătorie.
--------------

Opera “Don Giovanni” (“Il dissoluto punito”) a fost scrisă pe un libret de Lorenzo da Ponte, după un subiect aparţinând scriitorului spaniol Tirso da Molina. Premiera operei a avut loc la Praga, la “National Theater”, la 29 octombrie, 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului. Premiera vieneză a avut loc la 7 mai, 1788.

Comandor (în italiană, commendatóre) gradul şi titlul celui care fost decorat cu un ordin de cavaler; persoană care laudă, care recomandă pe cineva. Prof. univ. dr. doc. ALEXANDRU BALACI membru corespondent al Academiei Române: Dicţionar italian-român. Editura Gramar, Bucureşti, 1990 ** Varianta în limba română, traducerea Anghel I. Arbore