Program

ANTONIO VIVALDI

Anotimpurile

Sub titlul generic al faimoasei creaţii baroce Anotimpurile, probabil una dintre cele mai cântate pe întreg mapamondul, spectacolul de balet în două părţi creat de maestrul coregraf Vasile Solomon, redă „timpuri şi anotimpuri” - după cum însuşi se exprima, aparţinând marelui univers al trăirilor afective umane.

Pe muzică de Karl Maria von Weber, prima parte intitulată MINIATURI COREGRAFICE, debutează cu clipele de fericire oglindite de „timpul dansului”, continuând cu „timpul nopţii” pe o Nocturnă de Chopin. Desfătările în mijlocul naturii sunt relevate prin Pas de deux - Diana şi Acteon de Pugni sau altfel spus de „timpul vânătorii”. Dar, după „timpul reveriilor” pe creaţia lui Dumitru Fărcaş, durerea sufletească adusă de „timpul despărţirii” încheie partea I cu duetul Spartacus şi Frigia pe muzica lui Aram Haciaturian.

În partea a doua, ANOTIMPURILE lui Vivaldi, Solomon schimbă unghiul contemplativ tradiţional focusat asupra ciclicităţii cosmice ca determinantă a anotimpurilor şi implicit a vieţii terestre (pe o însemnată suprafaţă a Pământului). Freamătul diurn cu specificităţile fiecărui anotimp, redat aproape filmic de către maestrul italian, rămâne “canavaua”, pe care, prin mijloacele de exprimare scenică specifice dansului, Vasile Solomon redă o legătură a anotimpurilor naturii cu vârstele omului: primăvara e naşterea şi zburdălnicia copilăriei; vara întruchipează perioada maturităţii, a neliniştilor şi a căutărilor; toamna aduce retrăirea împlinirilor, a succeselor, a bucuriei vieţii dar şi revenirea asupra neîmplinirilor, în vreme ce iarna devine momentul suprem al meditaţiei asupra drumului vieţii, cu urcuşurile şi coborâşurile sale.

Antonio Vivaldi

(4 martie 1678, Veneţia – 28 iulie 1741, Viena)

Antonio Vivaldi a fost compozitor, dirijor, preot, violonist virtuoz, pedagog şi a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai mari compozitori ai barocului, influenţând muzica din întreaga Europă.

A studiat vioara cu tatăl său, completându-şi educaţia muzicală cu Giovanni Legrenzi, maestrul capelei ducale din Veneţia. Apreciat ca unul dintre marii violonişti ai timpului său, el a fost cunoscut ca şi compozitor, mai cu seamă prin concertele sale pentru vioară. Fiind preot n-a avut o activitate concertistică propriu-zisă, dar a fost între anii 1703 - 1740, cu puţine întreruperi, profesor, dirijor al orchestrei şi, câteodată, şi dirijor al corului la „Conservatorio dell’Ospedale della Pietà” din Veneţia. Era un orfelinat pentru copiii sărmani şi multe dintre lucrările sale au fost scrise pentru orchestra şi corul de fete de la Pio Ospedale della Pietà devenind cunoscute în Europa pentru perfecţiunea execuţiilor.

Prin creaţia sa, Vivaldi a contribuit într-o măsură însemnată nu numai la dezvoltarea tehnicii violonistice, ci şi la fundamentarea stilului instrumental italian, reprezentat de şcoala muzicală veneţiană. S-au păstrat aproape 500 de concerte de Vivaldi. Peste 300 sunt concerte pentru instrument solo, cu orchestră de coarde şi bass continuu. Dintre acestea, aproximativ 230 sunt scrise pentru vioară, 40 pentru fagot, 25 pentru violoncel, 15 pentru oboi şi 10 pentru flaut. A scris şi concerte pentru viola d’amore, mandolină şi alte instrumente. Restul concertelor lui Vivaldi sunt fie în genul concertului dublu (inclusiv 25 de concerte pentru două viori), fie concerto grosso, cu trei sau mai mulţi solişti, ori concerte ripieni (concerte pentru intrumente cu coarde, fără solist) sau concerte de cameră pentru un grup de instrumente fără orchestră. Vivaldi este cel care a perfecţiont forma ce avea să devină concertul clasic în trei mişcări. A contribuit la consacrarea alternanţei repede - lent - repede a celor trei mişcări ale concertului. Mişcările rapide din concertele sale sunt remarcabile datorită ritmicităţii şi îndrăznelii temelor acestora în timp ce mişcările lente au adeseori caracteristicile ariilor scrise pentru un solist. Câteva concerte au titluri pitoreşti sau aluzive. În patru dintre acestea, ciclul de concerte pentru vioară şi orchestră de coarde intitulat Anotimpurile (opus 8, nr. 1 - 4), modul în care Vivaldi a reprezentat sunetele din natură (cântul păsărelelor, o furtună de vară, o vânătoare, zgomotele ploii de gheaţă etc.) a inaugurat o adevărată tradiţie în care se încadrează lucrări cum ar fi Simfonia pastorală a lui Ludwig van Beethoven. De asemenea, Vivaldi a compus peste 90 de sonate, majoritatea pentru instrumente cu coarde, pentru alte formaţii instrumentale, precum şi muzică bisericească, oratorii, cantate, arii etc.

Vivaldi a cunoscut succesul şi datorită operelor sale, puse în scenă la Veneţia, Mantova, Praga şi Viena.